luni, 11 aprilie 2011

Râmeţ - Cotorăști (M-ții Trascău)

Sfârşitul de săptămână care a trecut ne-am nimerit cu Dani în zona noastră natală şi pentru că vremea şi îndatoririle ne-au permis, am decis sa urcăm, cum zicem noi, până la "izvor la Râmeț", aşa de încălzire pentru noul sezon cicloturistic. Ne-am întâlnit lângă şcoala generală nr.1 și după câteva reglaje, aşa ca de început de sezon, am purces la drum. Am pornit pe DJ 107I (Aiud - Râmeţ - Brădeşti - Geogel - Bârlești Cătun) care în final se intersectează cu DN 74 ce leagă Alba Iulia de Abrud (Jud. Alba). Ruta asta am făcut-o cu altă ocazie pe toată.
Trebuie sa admit aici, ca deși am încercat sa mișcam cât de cât în timpul iernii, ba pe la schi, ba pe la înot, fotbal și din când în când alergare, în cazul meu s-a pus puțin rugina pe la instalațiile de respirat și pedalat.
În pădurea Sloboda încă n-a pleznit mugurul dar totuși atmosfera de primăvară se face simţită prin intermediul floricelelor care și-au scos capetele printre frunzele uscate. La finalul articolului voi ataşa nişte "mostre" ale floricelelor cu scopul identificării lor de către potențialii cititori pasionați de botanică.


Pe drum am întâlnit doi (sperăm) viitori cicloturişti, un băiat şi o fata, care deşi făceau pauze destul de dese erau de admirat pentru ca stația finala pe care ne-au dezvăluit-o era vârful. Asta ne încântă pentru ca se pare ca exista cei care sa vina din spate sa preia și sa ducă mai sus pasiunea plimbărilor cu bicicleta în natură.


Ieşirea din pădure şi vremea buna ne-au cam încălzit, dar totodată au prilejuit bucuria revederii cu Vf. Pleaşa.

Am continuat pe lângă primele case din comuna Râmeţ spre izvor. La izvor ne-am răsfăţat cu aceeaşi apă cu care am fost obişnuiţi încă din copilărie. După ce am refăcut echilibrul de carbohidrați am coborât exact pe aceeaşi ruta în oraş.

În total sunt cam 45 de km, o ieşire numai bună pentru antrenament sau şi mai buna pentru a petrece activ, în natură o după-amiaza de sâmbătă sau duminică.
La final traseul și bineînţeles setul de imagini cu flori pe care va rog sa ma ajutați să le găsim denumirile împreună.
Traseul:

Traseu de bicicleta 894170 - powered by Bikemap



Img. 1 - descriere lipsă

Img. 2 - descriere lipsă

Img. 3 - descriere lipsă

Img. 4 - descriere lipsă

Florin L.
Copyright ©2015 - Aselenizare. All rights reserved.